Ciudată specie noi, oamenii,
Cerem adevărul, dar ne temem să-l auzim…
Ce bine era să nu putem minți, sau dezinforma, sau manipula…
Mi-a luat câteva luni să învăț să vorbesc
Și o viață să învăț să tac…
Mi-am mușcat de atâtea ori limba,
Că a început să doară doar gândul că ar trebui să tac…
Ce multe lucruri nu am spus deja.
Și cât de multe voi mai avea de tăcut…
Ce multe întrebări aș adresa, doar ca să-mi confirm scenarii ce le simt ca fiind reale
Și mintea mea, săraca, face scenarii ce nu se vor adeveri vreodată, dar îi ajunge unul îndeplinit s-o motiveze să continue…
Greu cu gura și creierul…
Atat de aproape unul de altul și atât de departe…