Vă rog să mă scuzați că scriu scrisori pe care nu le voi trimite niciodată,
Dar soarta m-a făcut mai talentat, decât curajos,
Nu, nu mi-e frică de părerea dumneavoastră,
Nu mi-e frică de ce mi-ați putea face,
Mi-e frică că nu veți înțelege, mi-e frică de necunoscut,
Nu cunosc ochii ce mă citesc, nici mintea care mă descoase,
Cât despre suflete, sunt o enigmă, nici posesorii lor nu le pricep…
Secole de-a rândul au încercat să le cunoască,
Dar s-au afundat mai mult în necunoscut.
Destinatarii nu vor primi niciodată plicuri cu numele meu la expeditor,
Nici în sufletele lor, nu voi ajunge, dar… am o banuială,
Că în cel mai ascuns ungher al minții lor voi rămâne o enigmă,
cum sunt alții pentru mine…
Ce-ar fi fost dacă?
0 Comments