M-am întrebat câte obsesii poate avea un om fără să-l distrugă,

Ei bine eu am două, ochii ei… am și crize temporare

Dar niciuna nu se compară cu maladia ce-o simt pentru ea.

Am și-un viciu ce macină adânc ca o piatră de moară,

Pe urmele mult prea adânci, sângerânde de pe sufletul meu,

Afinități bolnăvicioase pentru trecut, nu pot uita,

Nu pot uita cum zâmbea, timid, când îmi prindea privirea dezmierdând-o,

Nu pot uita cum mă plimbam, de nebun, pe alei visând la ziua când mă voi plimba cu ea

Nu pot uita prea multe, dar voi ierta, cumva, cândva…