De-atâta dor ce zace-n mine,
Am început să nu fiu eu
Mă uit la cer şi-aştept să cadă
Mă uit în zare, sper să vină,
O fantasmă de lumină,
Într-o rochie de bal…
Aş recunoaşte-o după mers,
Aş fi nebun după al ei glas,

Probabil m-aş trezi din vis,
Chiar înainte s-o sărut,
Căci ea, e undeva departe,
E ascunsă în necunoscut…

Sper ca totuşi să apară,
Iar de nu… voi deveni,
Orb… surd şi mut…
Şi pe alta n-am s-o vad,
Oricât aş vrea de mult…