Salutari! Am povestit deja care a fost parcursul meu educațional ăn cei 18 ani de școală așa că nu e deloc surprinzător faptul că una din constantele acestei perioade a vieții mele a fost matematica. E evident că multele orele de matematică băgate în mine au implicat și multă interacțiune cu profi de mate… Ce orice poveste de success care vinde în ziua de azi și a mea începe într-o notă negativă, adică prin clasa a 4-a când trebuia să decid unde voi merge în gimnaziu eu aveam de la începutul semestrului două calificative de S la mate, adică Suficient, cel mai rău calificativ fiind Insuficient, deci n-o duceam prea bine. A urmat o perioadă destul de lungă în care s-a chinuit mama să bage matematică în mine și i-a cam ieșit, adică spre finalul anului nu mai aveam probleme cu matematica și chiar începuse să-mi placă. A contat destul de mult faptul că începusem niște ore care să te pregătească pentru admiterea la gimnaziul pe care mi-l doream. Momentul de glorie a fost când mi-am rugat învățătoarea să-mi rezolve o problema de matematica pe care eu o rezolvasem deja și nu a găsit nici o soluție.

După acest intermezzo să trecem și la subiect. Am întâlnit în această perioadă o serie de profesori de matematică a căror inteligență m-a impresionat. Puterea de a înțelege abstractizări și de a le aplica unor cazuri foarte îndepărtate de matematică a unora dintre ei este apraope uluitoare. Asta pe lângă faptul că am întâlnit oameni ce puteau calcula integrale și derivate în cap…. Să nu înțelegeți greșit, asta nu înseamnă că toți profesori de matematică sunt senzaționali și nici că doar profesorii de matematică și-au lăsat amprenta asupra mea. Cred că există un izvor al înțelepciunii profesorilor de matematică, unii au băut cu sticla, alții cu paharul, iar alții au dat shot-uri…

Prin gimnaziu și liceu aveam un profesor căruia îi plăcea ca ocazional să facă glume cu privire la situația în care se afla învățământul la acel moment, gluma pe care am auzit-o cel mai des suna așa: Stați liniștiți că pe când dați voi bacul, nu mai trebuie să mergeți, trimiteți o scrisoare cu ce notă doriți și vă trimit ei diploma acasă….. nu știu ce cred alții, dar situația actuală legată de școala online, seamănă surprinzător de tare cu această glumă…

A urmat facultatea în care profesorii de matematică au un rol special. Adică e destul de greu să nu respecți omul din fața ta când există în matematică teoreme cu numele lui…. Pe lângă glumele recurente din timpul cursului precum: Îi sună telefonul domnului profesor, iar reacția dânsului a fost: Nu-i președintele, Nu-i rectorul, Nu-i nevasta, Nu-i răspund! Decanului nu-i răspund oricum că mi-a fost student și ar trebui să știe că sunt la curs…. Același prfoesor când se discuta despre dimensiuni: Am putea considera că a patra dimensiune e timpul, dar a 5-a? a 6-a? La astea nu ne gândim decât dacă am băut prea mult cognac… Tot de la dânsul am aflat că simplificările se fac cu katana. Amintirile mele legate de micile anecdote din timpul cursului sunt relative și aproximative, nu e ca și cum eram în cea mai bună formă fizică sau psihică la aceste crusuri, dar e destul de clar despre ce nivel de inteligență discutăm.

Examenul domnului profesor era deja legendar, aparent era un soi de concurs de inovație și umor. Pe lângă deja celebrele povești cu stundeți veniți îmbrăcați în vânători sau pesacari ca să împuște, respectiv prindă un 5, sau cele cu bancurile și rugăciunile la examen, domnul profesor a introdus un elemnt de inovație la examen și anume un selfie. Toate foile de examen trebuiau să ai listat în dreapta sus un selfie al studentului. Vă dați seama că imaginația unor studenți dornici să treacă fără să învețe nu are limite…. Subsemnatul s-a pus pe bancnota de 500 de lei în locul lui Eminescu…

Ajungem la examen și domhul profezor zice: Dacă cineva a avut destulă imaginație să se pună față profil în selfie, îi dau două puncte în plus, în acel moment am ridicat bancnota listată în mărime naturală și am întrebat: ăsta e bun?

Domnul profesor a venit, a văzut, s-a amuzat și a zis: capsează-o de foaia de examen….

Când să predăm lucrările, domnul profesor de la seminar, cum ajutorul domnului profesor, observă poza surpinzător de mare și zice:”Ce-i asta, Sebi? Domnu’ profesor ați văzut ce a făcut?”

Domnul profesor ia foaia, se uită la poză și afirmă sec: “El e….”

Am luat 5 și am fost la mărire, de data asta m-am pus pe o bancnotă de 1 milion de dolari….. am luat 7… m-am gândit la bancnota din Botswana pentru 10, dar era prea riscant.

Am avut profesor a cărui citate bilingve au fosta devărate lecții de viață :”Ce problemă frumosă! Dar și frumosu-i relativ, nu?”, “Peace! Viața e o plajă!”

Scurtă poveste de la un examen: Sebi, rupt de somn, 2.5l de cola și 3 cafele mai tarziu nenorocea niște matrici pe o foaie ce se voia a fi un examen de trecere.

Doamna profesor de la seminar: Ce-i cu tine? V-am zis să dormiți?

Eu: Și de învățat când?

Doamna profesor de la seminar: Și io ce să-ți fac?

Eu: Să mă treceți!

Termin examenul și merg să predau lucrarea, coborând în amfiteatru dau nas în nas cu doamna prfoesor de seminar: Doamna profesor, cum să-l salut pe domnul profesor de la curs că io aș zice La revedere, dar nu mai vreau să-l văd în contextul ăsta.

Doamna prfoesor: Zi-i și tu Bună ziua!

Cobor, las lucrarea și salut: Buna ziua!

În acel moment domnul profesor îmi răspunde: La revedere!

Trec câteva zile, aflăm că s-au afișat notele la facultate, urcăm în autobus să le vedem, aflăm între timp că am trecut, dar mergem totuși la facultate să vedem. Când ajungem domnul și doman profesoră erau pe hol așteptau posibile contestații. Doman profesor de seminar:
Cât ai luat?

Eu: 7!

Domna profesor: Mult!

Eu: Știu, că de aia am venit, ca să vă mulțumesc! Mi-au zis deja colegii nota….

Da, am mai avut materii cu acel domn profesor, l-am revăzut și chiar mi-a făcut plăcere. Am și luat opționalul dânsului la master…. am luat 10. Singurul 10 la vreo matematică din facultate….

Cele mai bune exple de aplicabilitate a matematicii acolo unde nimeni nu s-a mai gândit să o aplice aparțin unui alt profesor din facultate. Povestea ar fi cam așa în cadrul discuției despre lanțurile Markov (ceva legat de probabilitate în care nu contează cum un sistem a ajuns într-o anumită stare ci probabilitatea ca el să ajungă în una din posibilele stări următoare) spune următoarele: “Există o trupă de fete care din punctul meu de vedere au demonstrat că știu foarte bine lanțuri Markov când au scris versurile If you want my future, forget my past. Trupa se numește Spice Girls”. Următoarea remarcă cu privire la faptul că în cazul lanțurilot Markov contează doar prezentul a fost mult mai profundă și personal mi-a dat de gândit: “Credeți că această regulă ar trebui să se aplice și în cazul oamenilor politici?”

Cam astea ar fi întâmplările care mi-au ridicat mie respectul pentru profii de mate, știu că probabil toată lumea are câte o părere despre ei, dar asta e părerea mea.

Numai bine!