Mâinile tale lăsau urme adânci pe sufletul meu,
modelându-l după bunul tău plac,
Sufletul meu prindea forme noi,
un singur lucru rămânea invariabil,
pulsa, mereu, în prezența ta…
Apoi ai decis că e suficient cât ai modelat,
plastelina, ce devenise, cea mai importantă,
parte din mine….
Ai început să modelezi în ghips,
să sculptezi lemn… marmură…
Ai lăsat plastelina la o parte,
uitată, în coșul pieptului meu…
Încă pulsează, dar nu când te vede,
căci imaginea ta am pierdut-o,ci…
când își amintește de tine…
Adunare
Onorată adunare a personalităților, Vă rog să ocupați loc, începem! Neatentule! Lasă telefonul! Nu, speranță, nu ne va...
0 Comments