Sufletul meu s-a transformat într-o  pânză,
Coșul pieptului meu era un simplu șevalet,
Mâinile sufletului tău, pictau, tremurând,
Un peisaj de iarnă….
Tu pictai, iar eu… simțeam,
Simțeam frigul ce-l transmiteai,
Mă lăsam modelat, știind că e singura șansă,
să te am aproape, de sufeltul meu,
Știam că-l vei schimba pe veci,
Știam că vopseaua ta e permanentă,
Dar aveam încredere în talentul tău, în sufletul tău,
Când ai terminat, ai rupt o bucată din pânză,
Ai expus-o și ai plecat…
De atunci scriu mereu despre tine,
Ești în orice fărâmă de suflet ce mi-a rămas,
Iar el mă îndeamnă să scriu,
ca după dictare,
nu știe că-mi spune mereu, de același peisaj de iarnă,
de aceeași…tu…