Mai pun o definiție savantă,
În lungul șir de idei ce-l tot expun…
Dacă oamenii sunt suma iubirilor lor?
Dacă tot ce iubim ne definește?
Continui să cred că fiecare om,
ce trece poarta sufletului meu,
a venit cu un scop și fiecare e o bucurie,
unii când vin, alții când pleacă,
Dar existența lor mi-e benefică,
Unii intră să stea, alții să mă învețe,
și să învețe deodată cu mine…
Mi-ar plăcea să nu lase urme așa adânci,
Mi-ar plăcea să-mi spună ce au de gând,
Mi-ar plăcea când mă pierd, să mă lase pierdut,
Dar totuți să mă caute din când în când,
Mi-ar plăcea multe, dar nu se pot…
Sufletul meu e o micuță gară de provincie,
iar eu sunt suma tuturor călătorilor
ce i-au călcat vreodată peroanele…
Unii sunt încă în sala de așteptare,
Alții au plecat demult…
Mi s-a spus să am grijă ce-mi doresc,
Că s-ar putea îndeplini…
Voi avea grijă ce iubesc, căci
m-ar putea defini.