Ce-ai vrea să-mi spui aproape de final?
Ce-aș putea să-ți spun în toamna existenței?
S-au îngălbenit și frunzele de-al soarelui dor,
Îi fură din culoare, acum, când simt că mor…
I-a pierit strălucirea bietului astru,
L-au ascuns norii negri, l-au făcut sihastru.
Doar eu, ca nebunul, strălucesc în noapte,
Aștept minunea ce, la mine, nu se va abate,
Și mi-e atât de toamnă și mi-e atât de dor,
Și simt cum natura mă plânge în cor,
Aud corbii cum croncăne-a milă,
Mi se face silă, de-atâta visare, mi se face frică,
de prea mult soare,
Ș-aștept să se stingă ultima stea,
Mă doare lumina,
Plec dragostea mea…