Ce frumos era acel început de toamnă târzie,
Verdele încăpățânat, se contopea cu arămiul primelor frunze ce cădeau…
Ce prezent frumos a fost acel trecut,
Ce multe vise se clădeau cu fiecare frunză ce cădea…
Apoi o iarnă rece și aspră le-a acoperit, iar visele s-au pierdut până să le salveze razele primului soare de primăvară…
Am avut adesea visul acelei toamne târzii,
Dar prea târziu…
Soarele verii arsese orice urmă din ce s-ar fi putut clădi.
A rămas doar amintirea unei nesfârșite toamne târzii și un bulgăre de zăpadă într-un colț al inimii
Prea târzii toate, sau poate prea devreme…