Prieten drag, recunosc cinstit,
În țara mea, toți au înnebunit…
Și se ceartă și se-njură,
Tot mereu cu ea… în gură,
Poate că s-ar lua la trântă,
Dar s-ar lovi la buzunar,
Și prin orice crăpătură,
Ar curge PIB-ul pe o lună…

Recunosc, m-am săturat,
Nebunii aștia nu se satură de acuzat,
Încep să cred că n-am depus destul efort…
Să fiu acuzat, nu pot,
Cred că sunt ciudat că sunt cinstit,
Și le-aș spune-o verde-n față,
Dar sunt prea la distanță,
Să mă cert cu-n televizor nu pot,
Aș părea prea dobitoc…

Ce bine-ar fi de n-ar mai fi,
Atâta ceartă și prostii
Mi-ar plăcea să plece toți,
Cu copii, nepoți și strănepoți,
Să ne lase naibii-n pace
Să lase țara mea de dor…
Să meargă unde-or ști mai bine,
Cât mai departe de mine…
Prieten drag, îți spun deschis,
Politica-i numai un vis,
La noi… e-un sanatoriu cu pereții goi,
Plin de nebuni ce-mproașcă cu noroi…