Un lunetist bun trage între două bătăi de inimă,
O vrabie poate dormi în timpul unei bătăi din aripi.
Eu trăiesc între două cafele…
Prima cafea a zilei e pentru oameni,
Pentru oamenii pe care îi voi întâlni…
Nici eu, nici ei nu vrem să ne întâlnim înainte.
Următoarea e un mic impuls
Impuls să lupt, să înving, să pierd, să iert,
Între ele e un lung șir de întâmplări,
Mai mult sau mai puțin relevante ce duc la ea.
Cred că primul om avea nevoie de foc ca să-și facă cafeaua…
Fiecare cafea ce le succede pe primele două are povestea ei.
Uneori cred că datorez timpul meu cafelei,
Alteori sunt convins că datorez răbdarea mea cafelei.
Nici eu nu mai știu câți oameni au fost salvați de răutatea gurii mele,
de cafea… și nici câți au îndurat lipsa ei…
Aburul sublim ce-mi inundă nările trezește în mine trăiri noi.
Sunt sigur că omenirea ar fi pierdută fără cafea…
și alcool…