Mi-ar plăcea ca la finalul vieții să de facă bilanțul timpului pierdut.
Aș vrea să pot primi înapoi tot acest timp.
Mai exact, timpul pe care mi l-au pierdut alții.
Aș vrea să primesc înapoi fiecare clipă irosită, fiecare secundă pe care am petrecut-o învățând ceva ce “nu se știe când ți-a trebui”, citind cursuri interminabile din care nu am folosit niciodată, nici un concept.
Aș vrea înapoi secundele din vinerea dinaintea paștelui în care am ascultat o ora un curs prost și inutil fără de care Iisus n-ar fi putut Învia, în timp ce acasă, la 180 de km mă aștepta mama să mergem la biserică.
Aș vrea înapoi toate zilele mamei ce au picat în sesiune și în loc să fiu lângă ea, învățam vreun set de cunoștințe, pe care le-am uitat imediat ce s-a încheiat examenul.
Vreau înapoi toate clipele în care m-a aștepta acasă bunelu, iar eu scriam documentații interminabile ce nu au fost citite niciodată.
Vreau înapoi fiecare clipă de somn pierdută descâlcind probleme rezolvate ori greșit, ori mult mai complicat doar pentru satisfacția proprie a vreunui torționar eșuat la catedră.
Vreau înapoi vara în care făceam practică în vacanța, în timp ce alții erau în concediu.
Vreau înapoi timpul pierdut la cursuri în care cel de la catedră copia de pe foi sau proiecții greșit, iar apoi ștergea și o lua de la început doar pentru a concluziona că demonstrația făcută este greșită. El a fost plătit pentru acel curs… eu… am picat acel examen. Doar incompetența unuia a fost pedepsită, a celuilalt a fost remunerată…
Știu că nu le voi primi înapoi vreodată, însă mi-ar plăcea ca lucrurile să se schimbe, să învățăm să acordăm respect înainte să-l cerem. Să învățăm să ne gândim la celălalt. Nu e vorba de cinste, nici de efort, e vorba de umanitate, e atât de simplu.
Să fim oameni…