De ce, la un moment dat în evoluția noastră, am decis că e mai bine să nu spunem totul?
Cum am ajuns noi la concluzia că o incertitudine în plus ne va fi benefică?
Cum a hotărât o specie fragilă ca a noastră că trebuie să devenim periculoși între noi?

Ce-o fi fost oare în mintea primului om mințit?
Dar în sufletul lui?
De ce ne străduim să echilibrăm balanța minciunilor mințindu-i pe cei care ne-au mințit?
De ce ne cufundăm într-un cerc vicios de minciună contra minciună?
Ce ne dă dreptul să decidem pentru alții ce trebuie sau nu să afle?
Cred că undeva, pe parcursul evoluției, am luat o decizie greșită…
Am decis că e bine ca un lucru simplu precum adevărul să devină cel mai complicat.
Credeți că adevărul doare?
Încercați să vă imaginați toate opțiunile la care vă puteți gândi și apoi să alegeți pe cea pe care o credeți adevărată, fără a afla vreodată…
Să vedeți cum e să jucați ruleta rusească fără să câștigați sau să pierdeți vreodată.
Și oricum… cine mai poate crede ceva?