La povești cu Sebi VI: Oare cu cine semăn câteodata?

Written by Sebastian

January 19, 2022

Întrebarea: Cu cine semeni tu, așa de… e destul de întâlnită pe parcursul dezvoltării oricui. Cel puțin la mine a fost. Ca să clarific cu cine semăn eu așa de vorbăreț/glumeț/spontan câteodată trebuie să spun două povești emblematice din gimnaziu.
Prima poveste ar fi cam așa. Era o seara frumoasă… pentru tata care se uita la televizor. Pentru mama era o seară obișnuită că spăla vasele după noi, iar pentru mine e o seară… gramaticală. Trebuia să învăț pronumele. Nu, nu mi-a plăcut gramatica, se vede după cum scriu. Da, știu că sunt oameni care o adoră, chestie de gusturi, nimeni nu-i perfect. Evident că nu prea aveam chef să învăț toată nebunia legată de pronume așă că mama plină de cele mai bune intenții a încercat o prelegere pe modelul: Învață că nu se știe când îți va fi de folos. Moment în care plind e diploație îi răspund. Dacă tot ești tu așa pornită pe învățat, zi-mi și mie un exemplu de adjectiv pronominal de întărire. În acel moment mama, cu mâinile între vase și pline de spumă îmi răspunde: VIAGRA!
Am tras o tură de râs și am continuat să mă fac că învăț. Cred că după ceva timp, i-am spus și doamnei profesoare de română ce-am învățat acasă…. A înțeles de ce sunt eu ascuțit la limbă câteodată…

A două poveste are legătură tot cu școala pentru că ai mei au vrut să învăț, deci din 25 de ani am fost 18 prin școli și câțiva prin grădiniță. Alții n-au atâta școală cât am avut eu vacanță și ne conduc, dar asta e altă poveste. A doua poveste începe la ora de fizică când învățam despre unitatea de măsură a puterii. Domnul profesor ne explica ca un cal putere înseamnă aproximativ 736 de Watts (nu mai știu dacă fix asta era valoarea pe care n-a zis-o, dar are toată lumea google). Pentru a ne face o idee despre ce reprezintă această putere, domnul profesor scoate talonul mașinii și scrie 45 CP. În acel moment ridic mâna și ii zic domnului profesor plin de diplomație: La super nova dumneavoastră se măsoară puterea în ponei, nu în cai. Norocul meu a fost că din toată clasa cel mai bine a râs domnul profesor așa că am terminat clasa și școala tot acolo. Cred că am avut 9 la fizică. A doua zi, intră domna dirigintă în clasă înainte de ore și zice: Stai liniștit puiule că domnul profesor s-a dus în cancelarie și a zis tuturor ce glumă bună ai făcut.
M-am scos! După ceva vreme se întâlnește domnul profesor cu mama și îi zice: V-a zis băiatul ce-a zis despre mașina mea? Mama îi răspunde: N-aveți ce face domn’profesor, trebuie să vă luați mașină cu cai! La aproximativ doi ani de la acest incident, domnul profesor și-a schimbat mașina, și n-am putut rata ocazia să-l întreb dacă mașină nouă are cai sau ponei putere. A doua zi, fără să știe ce am întrebat, l-a întrebat și mama același lucru….

Am putea concluziona că e clar, câteodata sunt fiul lui mama…

You May Also Like…

Poveste de Crăciun

Poveste de Crăciun

Sincer, mie îmi plac poveștile. Îmi place să le ascult, îmi place să le spun, le interiorizez, învăț și merg mai...

O perspectivă diferită.

O perspectivă diferită.

V-ați gândit vreodată că problema noastră nu e că nu facem ce am învățat la școlă ci că facem fix ce am învățat la...

0 Comments