Sărim din nor în nor şi vrem,
Să credem că avem,
O plasă de siguranţă ,
 în care să cădem.

Când norul dispare,
Ne lovim de-asfaltul realităţii,
Dulcea suferinţă de-a fi om.

Uităm de norii , care ,
ne fereau de lumea mare.

Reşedinţa mea celestă,
se ascunde înspre zori
şi simt realitatea,
printre anii zburători.