S-a deschis! Cum adică ce? Târgul de Crăciun de la Clujangeles. Ca de obicei, lume multă, oameni puțini, mai multe căsuțe decât în anii trecuți, că doar tre’ să facem bani… cam haos, dar oricum frumos.

Cea mai bună parte?
A cântat în deschidere Bosquito! Ca să fim preciși, a cântat și Bosquito, că înainte a lălăit ceva o doamnă de o vârstă incertă, care voia să vorbească între piese, dar pornea negativul prea repede, iar dânsa cânta ca mine când mă îmbăt… tare și prost!
Evident că mi-am speriat prietenii știind versurile a 95% din piesele Bosquito, dar astea sunt detalii. N-am știut o piesă, dar e ok, promit că o învăț până la următoarea ocazie.

Spre finalul concertului, solistul a făcut o observație care m-a bucurat.
Radu Almășan a menționat că în 2026 piesa „Pepita” face 25 de ani și că în public sunt mulți care nu erau născuți pe vremea aia. AȘA ERA, în jurul meu erau mulți tineri, ceva mai mici ca mine. Mi s-a reconfirmat că la Cluj, clujenii sunt problema, nu studenții.

Tot Radu Almășan a încheiat spunând: „Vă doresc un Crăciun de poveste și vă rog să spuneți copiilor că nu este despre Moș Crăciun, ci despre Nașterea Mântuitorului!”
Așa da! Un solist cu un public tânăr își rupe 30 de secunde pentru a transmite un mesaj în care crede. Fără conjunctură, fără povești. Asta crede, asta zice!

Cum minunile Târgului de Crăciun nu puteau să se oprească, în timp ce alergam cu celelalte oi spre trecerea de pietoni, ca să mergem în unul din cele nșpe mii de localuri, veșnic nepregătite din Cluj (da, în Cluj vara nu-s destule terase, iarna nu-s destule locuri înăuntru, îi surprind anotimpurile mai ceva ca zăpada pe autorități), am auzit următorul dialog între doi tineri despre care am dedus că sunt cuplu.
Știu, riscanta deducere în 2025 despre o fată și un băiat care se țin de mână, dar așa îmi place mie să trăiesc periculos, așa că: un cuplu purta următorul dialog.

El: Concertul a fost fain, iar finalul foarte, foarte bun.
Ea: Mai ales când a zis că e despre Mântuitor, nu despre consumerism.

„BRAVO, BĂĂ!” N-am strigat, dar îmi venea să zic: Băi băiatule, păstreaz-o bine pe fata asta.

Concluzia ar fi că, deși e un mod de a da săracii cu sclipici, e insuficient (alte orașe europene au mai multe târguri, ca să nu meargă un oraș întreg și turiștii în același loc) și pare neterminat, Târgul de Crăciun mi-a ridicat puțin speranțele în omenire.

Cred cu tărie că poveștile autentice de Crăciun, mai ales cele care ar trece neobservate, fac parte din spiritul Crăciunului mai mult decât camionul AI de la Cola, reclama cu „De Crăciun fii nebun, fii adevărat” de la Tuborg sau cumpăratul de cadouri impersonale, incolore și inodore…