Te arunc în nepăsări pline de iubire primordială, a sărutului ce a făcut lumea…
Lumea născută din iubirea giganţilor ce eram ţinându-ne de mână.
Sper că sufletul meu te va prinde în plasa făcută din zăpada nepăsării tale.
Simt cum visezi răsăritul acela…, pe ţărmul mării noastre vii.
Ştiu că pictezi , la infinit, peisajul montan al existenţei noastre abrupte.
Ştiu că n-ai uitat căldura divină a sufletului meu ce-ţi învăluia trupul în aure , de tandru mister.
Eşti plăsmuirea nevoii mele de a  răsfrânge îmbrăţişări infinite în nebunia efemeră…
Te voi reface din piatra sufletului mei şi te voi ascunde …
Te voi ascunde de răutatea mistuitoare a lumii.