Țara-i plină de prostie,
Îngropată în hârtie,
Ascunsă după birocrație,
mascând o mare de ipocrizie…

Toți ne plângem că se fură,
Că suflă vântu-n buzunare,
Ne batem joc de toți și toate
Iar apoi, în cot, ne doare…

Furăm și noi, c-așa-i la modă,
Și ne scuzăm cu nonșalanță,
Că o sumă așa de mică,
N-are pe cine să doară…

C-au furat și alții-i drept,
Dar că-i urmăm, e vina noastră,
E mai simplu să urmăm hoția,
Decât s-admitem neputința noastră…

Te superi când te judec
și te-atac în față…
Sper că nu voiai să te felicit,
C-ai urmat o cale proastă…
Sper că nu voiai statuie,
Că “te-ai descurcat”, pe Românește,
Când diferența între tine
Și ce-i pe care-i ocărăști,
E doar un număr…
ce pe nedrept ți-l însușești…